Abbas Araqchi, adjunct al ministrului iranian de Externe, a transmis în cadrul unei conferințe de presă că Iranul va începe să îmbogățească uraniul la o concentrație mai mare de 3,67%, cea prevăzută în Acordul Nuclear semnat cu marile puteri, pentru a produce combustibil pentru centrala nucleară Bushehr.
Astfel, Iranul ar urma să îmbogățească uraniul la o concentrație de aproximativ 5%, cu aproape două procente peste limita admisă.
Araqchi a transmis că Administrația de la Teheran va înceta să respecte câte o prevedere a Acordului Nuclear la fiecare 60 de zile, dacă țările semnatare nu iau măsuri pentru protejarea Iranului de sancțiunile impuse de Statele Unite.
Oficialul iranian a anunțat că Iranul dorește să salveze Acordul Nuclear, dar a acuzat semnatarii europeni că nu au respectat angajamentele prevăzute în acord. Araqchi a transmis că diplomația este încă o opțiune, dacă Statele Unite vor ridica sancțiunile impuse Iranului.
La un an după retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear, Iranul a oferit un termen limită de 60 de zile țărilor semnatare să ia măsuri împotriva sancțiunilor Administrației de la Washington. Termenul de 60 de zile a expirat duminică, ceea ce a dus la decizia Iranului de a renunța la respectarea prevederii privind concentrația uraniului îmbogățit.
Administrația de la Teheran a negat vehement dorința de a construi armament nuclear, lucru pentru care uraniul ar trebui îmbogățit la un nivel de aproximativ 90%.
Ministrul Energiei din Israel a criticat decizia luată de Iran. Acesta a transmis că deși creșterea actuală este moderată, Iranul „a pornit pe drumul care duce la armament nuclear”.